Nadirea joaca un rol crucial in pescuitul crapului, deoarece, daca nu realizam o nadire corecta avem sanse foarte mici sa prindem peste mare.
Nadirea are o foarte mare importanta, in special in pescuitul crapului unde fara o nadire corespunzatoare sansele unei partide reusite scad foarte mult. Tocmai de aceea nadirea este o operatie ce trebuie tratata cu mare atentie din multe puncte de vedere: locul in care nadim, cantitatea de nada, compozitia nadei etc, deoarece este unul din factorii ce vor influenta hotaritor partida de pescuit. Realizarea unei nadiri corecte, precise si sustinute va fi recompensata prin numarul trasaturilor sau al capturilor. Pentru a capta atentia crapului si pentru a obtine preocuparea lui pe vadul pe care pescuim este necesar sa avem un pat de nada pe o suprafata mai mica sau mai mare.
Cele mai des folosite nade ar fi semintele, amestecurile de seminte, boiliesuri sfarimate, boiliesuri, alune tigrate (tiger nuts), alune, pelete etc. Introducind in mod eficient aceasta nada putem cistiga increderea crapilor, obisnuindu-i sa se hraneasca pe vadul nostru, sa-l frecventeze, scopul nostru fiind sa-i tinem pe locul nadit.
Pentru nadirea cu racheta, exista lansete speciale numite Spood-Rod. Sunt lansete de 3,60 metri cu actiune parabolica, avand testul de curbura intre 4 si 5 livre, iar inelul din varf si cel de plecare sunt supradimensionate.
La reusita unor lanseuri cat mai precise si mai lungi,contribuie folosirea unui inaintas textil care este foarte rezistent si care preia socul lansarii. (in cazul folosirii unui fir monofilament, puterea de aruncare a lansetei este redusa de intinderea acestui fir si se reduce considerabil distanta la care putem arunca).
La nadirea cu racheta trebuie evitata incarcarea cu nada aderenta sau cu pelete inmuiate deoarece vor ramane lipite de pereti si nu se va face o golire eficienta; totodata nu incarcam racheta la capacitate maxima pentru ca daca facem acest lucru , in partea incipienta a aruncarii vom pierde o parte din nada si nu avem eficienta maxima (se incarca numai 2/3 din capacitatea maxima).
Un amestec bun pentru racheta de nadire ar fi boiliesurile cu diametru mai mic, porumb si canepa pentru a incarca racheta cat mai eficient si a nu ramane spatii goale intre bile.
Cel mai recomandat este sa se verifice aproape de mal de cat timp are nevoie racheta sa se goleasca, deoarece la distanta mare este imposibil sa ne dam seama cand racheta s-a golit si se poate lasa cateva secunde in plus inainte de a o recupera.